Re-nastere!

Am murit si-am renascut de multe ori in viata asta... Mi-a revenit azi in minte o perioada interesanta din viața mea, destul de lunga... Când totul parea perfect, bifasem ce era de bifat : familie, copil, casa, afacere care mergea... si cu toate astea eram complet goala, pe dinăuntru. Nu vedeam iesire din situație si cu fiecare zi care trecea imi pierdeam mai mult si mai mult bucuria de a trai... Căutam tot felul de motive sa traiesc : am refulat o vreme in munca, la genul, non stop, fara weekend, ca la ce mi-ar fi folosit sa am timp liber? :) apoi in cumparaturi, kg/tone de haine cu care ajungeam acasa si plângeam cu ele in brate pentru ca imi dadeam seama ca nu-mi rezolvau problema...
In rest, pozam in viata perfecta : poza de familie corecta, concedii, serbarile copilului, reușitele materiale puse pe tapet... Ce sa-ti doresti mai mult? Ce-ti lipsește tie, doar faci ce vrei? Era intrebarea care venea din toate directiile cu multa judecată la pachet, din partea celor din jur, care, din punctul lor de vedere interesant aveau dreptate : isi justificau propriile alegeri. Nu mai spun cat ma judecam eu si cat de greșită ma consideram...n-am fost deloc blanda cu mine. Dar undeva, in adancul sufletului meu, stiam ca altceva este posibil. Imi amintesc o discuție cu o prietena si fermitatea cu care i-am spus : eu chiar nu pot sa ma resemnez sa trăiesc nefericita pana mor!
Nu era nimeni fericit in povestea asta...si totusi parea aproape imposibil sa ma desprind de un om caruia nu ai ce-i reprosa, ba mai mult, il respecți si il admiri pentru ceea ce este el, independent de tine... Si mai ales cand nu ai intentia de a-i face rau, nu e despre el/ea, ci despre tine. Greu de cuprins, la prima vedere...
Insa, sa-ti recunosti adevarul dincolo de ceea ce se vede, sa-ti invingi fricile si sa rupi lanțurile care te tin ancorat într-o minciuna este un act de curaj, da. Curajul de a alege sa trăiești fara sa-ti mai cauți scuze. Si de a-ti recunoaste ca viata ta e mai mult decât atat, ca ceea ce simți in inima ta nu trebuie sa justifici nimanui. Iti esti dator sa te asculti, sa alegi sa fii fericit si sa-i eliberezi si pe ceilalți. Sa-i lasi sa fie cum aleg ei sa fie.
Ce nu intelegem, majoritatea dintre noi, este ca suntem răspunzători pentru propria viață, nu e nimeni altcineva resposabil cu asta si nici nu putem primi timpul inapoi. Noi alegem cum vrem sa calatorim in aceasta existenta.
Parerea mea e sa faci orice pentru a fi fericit.
Si sa nu plangem de mila sau sa judecam oamenii care nu corespund punctelor noastre de vedere. Mulți dintre ei au pur si simplu curajul de a fi ei insisi, traiesc in adevarul lor, cu alegerile lor si cu cât mai puține (sau deloc) compromisuri. Asumat!