De ce iubim barbatii?

Parerea mea este ca ii iubim pentru ceea ce sunt cu adevarat : niste ființe minunate, extraordinare, care uneori, se ascund pe unde si cum pot mai bine ca sa nu se arate asa cum sunt. 
Am întâlnit in viata mea barbati senzationali, carora le mulțumesc și le sunt recunoscătoare pentru ca m-au învățat enorm de multe lucruri. Si-mi multumesc mie ca mi-am dat voie sa vad dincolo de aparente. 
Multi dintre ei au uitat sau neaga potențialul urias pe care il contin si nu se manifesta ca ceea ce sunt cu adevărat. Pentru ca au fost numiți de multe ori "porci" au luat-o ca atare...
Se ascund sub măști si ziduri si arată doar o infima parte din sufletul lor, din ranile lor, din ceea ce simt.
Se tem sa se deschida, se tem sa-si recunoasca fricile, se tem sa se arate vulnerabili, se tem de judecățile celorlalți.
Si atunci se impietresc, devin ursuzi si lipsiți de inspirație si pofta de viata.
Fie vorba între noi, fix acelasi lucru traiesc si femeile. Ele insa vorbesc mai usor despre asta. (Si din considerentul ca femeilor societatea le "permite", ca sunt sexul slab) .
Dragi bărbați, ca despre voi scriu astazi , imi permit sa va spun ca sunteți foarte mișto atunci cand sunteți deschisi, sinceri, cand lasati sa iasa la iveală adevărul din voi. Nu e greșit sa plângi, nu e gresit sa te emotionezi, nu e gresit sa spui/faci ce simti.
Nimic nu e greșit. E foarte eliberator si hranitor, chiar.
Nu sunteti "bolnavi" daca va dați voie sa fiti asa cum sunteti, nici mai mult, nici mai putin.
Dati-va voie sa va iubiți, sa iubiti si permiteti sa fiti iubiți, fara alte demonstratii.
Am întâlnit barbati care se reduceau, singuri, prin atitudinea lor, la un penis.
Este, desigur, un aspect foarte important.
Personal vad sexul ca o artă, nu ca un sport. Prin urmare nu-l faci asa... oricând, oricum, cu oricine. Ca ne risipim si ne transformam in altceva...
Punctul meu de vedere interesant este ca reprezentați si reprezentam cu totii, infinit, dar infinit mai mult!