Umanitatea la răscrucea dintre uitare și reamintire

Ceea ce se vorbește de multă vreme — și a fost pentru mulți subiect de ironie sau privit ca o conspirație —
„trezirea din somnul ignoranței și al inconștienței colective” —este tot mai evidentă.

Oamenii simt.

Chiar dacă nu știu să pună în cuvinte, știu că ceva profund se mișcă.
Sistemele vechi se clatină, valorile se redefinesc, iar liniștea aparentă a lumii ascunde un val uriaș de transformare.
Încă suntem în inerția lumii vechi, care se năruie clipă după clipă.

Dar în locul ei se plantează semințe.
Întrebarea este: ce semințe plantăm?
O întrebare grea se ridică acum mai clar ca niciodată:
Cum a ajuns umanitatea aici?
Adică în punctul acesta: obosită, fragmentată, manipulată, conectată și totuși deconectată.
Cu tehnologie avansată, dar fără sens interior.
Cu minți pline și inimi goale.
 
De ce să înțelegem cum am ajuns aici?
Pentru ca să putem face o alegere diferită.
Pentru a ne reaminti.
Nu toată lumea vrea să se uite în profunzime.
Dar scriu pentru cei care se uită.
Pentru cei care își pun întrebări.
De multe ori, în sesiunile mele, deschid spațiu pentru o privire mai adâncă —pentru că dincolo de provocările personale, totul se desfășoară într-un context planetar și universal.

Dar să revenim… cum am ajuns aici?

 Prin uitare
Totul a început când omul a uitat că e parte din ceva viu.
Când ne-am văzut separați de natură, de ceilalți, de Sursă, am pierdut legătura cu inteligența naturală a vieții.
Aceasta a fost prima „cădere”: nu din paradis, ci din conștiință.
De acolo, totul s-a fragmentat.
Omul a început să domine, să controleze, să creadă că e mai deștept decât Dumnezeu și decât pământul care-l găzduiește.

Prin frică și supraviețuire
Când am pierdut legătura cu Sursa, ne-am agățat de siguranță.
Și din frică s-a născut tot sistemul actual: competiție, putere, bani, control, ierarhii.
Frica a devenit monedă universală — și se vinde mai bine decât iubirea.
O respirăm în politică, în religie, în educație, chiar și în spiritualitate.
Totul e o formă de „fă asta, altfel…”.

Prin iluzia progresului
Umanitatea s-a îmbătat cu tehnologie.
Am confundat confortul cu evoluția.
Am crezut că dacă facem lucrurile mai repede și mai eficient, devenim mai liberi —
dar ne-am trezit mai prinși ca niciodată.
Am inventat mașini care ne duc oriunde, dar nu mai știm unde vrem să mergem.
Am creat internetul ca să ne conectăm, dar ne-am izolat în camere digitale.
Niciodată n-am avut mai mult — dar niciodată n-am fost mai goi.

Prin programare subtilă
De sute de ani, generație după generație, oamenii au fost condiționați să creadă că sunt mici, neputincioși, dependenți de un sistem care „știe mai bine”.
Educația a fost construită pentru conformare, nu pentru gândire liberă.
Mass-media pentru controlul percepției.
Religiile — nu toate, dar multe — au fost folosite ca instrumente de frică și vinovăție.
Rezultatul?
O omenire obedientă, care crede că libertatea e un privilegiu, nu o stare naturală.

Prin ignorarea sufletului
Când omul a scos sufletul din ecuație, totul s-a transformat în tranzacție.
Corpul a devenit obiect, iubirea — contract, pământul — resursă, iar timpul — bani.
Fără sacralitate, viața și-a pierdut gustul.
De aceea atâția oameni caută acum spiritualitate — dar mulți o fac din disperare, nu din bucurie.
 
Totuși, căutarea asta e un semn bun: Spiritul nu poate fi ucis. Poate fi doar uitat.

Nu e o tragedie.
E un ciclu cosmic de uitare și amintire.
 
Umanitatea e ca un adolescent care a vrut să plece de acasă ca să-și trăiască libertatea, iar acum se întoarce rănit, dar înțelept.
Ne întoarcem acasă — dar altfel.
Nu prin dogmă, ci prin conștiență.Nu prin frică, ci prin alegere.

Și acum…
Suntem la mijlocul drumului dintre uitare și reamintire.
Unii aleg să se afunde mai mult în tehnologie, control, inteligență artificială.
Alții aleg reconectarea, adevărul, iubirea, natura.
Ambele curente co-există acum, în același timp.

Aici suntem: în inima unei alegeri colective.
Umanitatea a ajuns aici pentru că avea nevoie să se piardă, ca să se poată regăsi conștient.

A trebuit să mergem până la capătul întunericului ca să putem vedea lumina.
E timpul să privim adevărul.
Să alegem.
Să ne reamintim.

Unde te afli tu pe drumul dintre uitare și reamintire?
Ce alegere faci acum?
 
#enjoybeingalive